Scrisoare catre pacienti referitoare la legea 157/2008

Stimati cetateni,

“Asiguratii au dreptul sa beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizarii cu medicamentele, materialele sanitare si investigatiile paraclinice la care ar fi fost indreptatiti fara contributie personala, in conditiile impuse de Contractul – cadru;”

Acesta prevedere legala a intrat in vigoare in data de, ca urmare a initiativei mele parlametare, aprobate cu spijinul tuturor formatiunilor reprezentate in PArlament cu exceptia celor care formeaza Guvernul.

Menirea acestei legi este de a proteja financiar acele persoane care se vad nevoite, ca urmare a unor disfunctionalitati administrative, sa plateasca medicamente, materiale parafarmaceutice sau investigatii la care altfel au dreptul gratuit.

De astazi, spitalul va este dator a doua zi dupa ce depuneti la registratura cererea dumneavoastra de rambursare a cheltuielilor. Desigur, aveti obligatia de a solicita spitalului sa va puna la dispozitie acele informatii privind acoperirea sau nu a investigatiilor, medicamentelor sau materialelor ce va sunt recomandate de medici pentru tratarea afectiunii de care suferiti.

Fara nici cea mai mica placere trebuie sa mentionez opozantii cei mai puternici ai acestui drept cistigat: ministrul sanatatii si primul ministru, adeptii opiniei ca pacientii trebuie sa se adreseze judecatoriilor pentru a-si recupera banii cheltuiti pe nedrept desi sunt asigurati. De astazi, managerul spitalului are obligatia de a va rambursa cheltuielile facute tocmai datoritadisfunctionalitatilor administrative generate tocmai de el. Trebuie sa stiti ca spitalele primesc de la CNAS bani pentru medicamentele, materialele sanitare sau substantele de contrast pe care le folositi pe timpul internarii chiar daca acestea sunt cumparate din banii dumneavoastra si nu din fondurile spitalului!
Va adresez aceasta scrisoare nu numai din dorinta de a va informa dar si pentru ca acest proiect nu poate fi finalizat fara implicarea dumneavoastra directa. Am convingerea ca o buna perioada de timp, contabilii sistemului sanitar vor opune o puternica rezistenta transpunerii legii in practica.
Va rog sa nu ezitati sa semnalati autoritatilor sau presei orice incalcare a acestui drept pe care-l aveti in calitate de asigurat. In cazul in care considerati util puteti sa-mi semnalati cele intimplate si mie, fiind hotarit sa lupt impotriva acestui impozit imoral, platit numai de cei bolnavi (!) care ii loveste in special pe cei care sunt cei mai vulnerabili, persoanele cu venituri reduse.

Cu stima,
dr.Sorin Marian Paveliu
deputat PDL

This entry was posted in Neclasificate. Bookmark the permalink.

3 Responses to Scrisoare catre pacienti referitoare la legea 157/2008

  1. Dr. Ioan-Mihai Greceanu says:

    O initiativa excelenta dar, din pacate pare ca a esuat. Opozitia MS este prea mare.
    Este necesara infiintarea unei asociatii a pacientilor care sa faca presiuni. Este rusinos. Mi-am dat demisia din functia de sef de sectie la spit Elias pentru ca managerul nu asigura nici macar medicatia de urgenta necesara salvarii vietii pacientilor.
    Continuati pe acest drum si convingeti partidul sa va sustina.
    Rusine pentru partid daca il primeste pe M. Dragomir si il pune pe lista. Credeam pina acum ca am cu ce partid sa votez. Este un act iresponsabil penru partid si pentru tara sa veniti cu astfel de candidati. Nu va mai veni nimeni la vot. Aveti obligatia sa impuneti partidului sa isi aleaga cu grija candidatii penrtru a nu va compromite pe toti.
    Cu admiratie si sustinere, Dr. Greceanu

  2. sorinp says:

    Va multumesc pentru mesaj, domnule doctor.

    Profit de ocazie pentru a explica, inca o data, in special medicilor cu viziune, care gindesc pe termen lung, ratiunea acestei legi.
    Obligatia rambursarii, pune presiune pe manageri. Acestia, la rindul lor, vor face initial presiuni asupra medicilor insa, la negocierea COCA nu vor avea de ales si nu vor mai accepta tarife si bugete impuse, nerealiste. Pentru a iesi din minciuna medicii trebuie sa fie lasati sa-si faca meseria in concordanta cu nivelul actual al stiintei medicale si cu ceea ce pretinde Legea ca ofera asiguratilor. Mai mult, cresterea tarifelor va impune si o necesara concurenta pe fonduri. Altfel nu ne ramine decit o selectie bazata exclusiv pe posibilitatile materiale ale pacientilor.
    Sorin Paveliu

  3. Adrian says:

    Stimate Domnule Sorin Paveliu

    Profit de acest blog pentru a va felicita pentru deosebita dvs. initiativa, sincer vorbind, policticienii ca si dvs. care trezesc controverse si care doresc schimbarea sunt cei pe care ii dorim in viata publica, cei cu initiative deosebite, chiar daca Guvernul, prin al sau Minister de Sanatate Publica este in opozitie cu legea votata de Parlament.

    Felicitari inca o data! Va mai astept cu noi initiative de acest gen, chiar daca va va fi foarte greu sa reusiti.

    Cu respect

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *