“Manifestul” domnului doctor Chirculescu.

“Manifestul” domnului doctor Chirculescu.

Pentru ca la un articol atât de lung (publicat în Jurnalul National din 4 mai http://www.jurnalul.ro/starea-de-sanatate/reforma-lege-sanatatii-florin-chirculescu-medic-chirurg-611822.htm) nu sunt capabil sa dau un răspuns scurt si cu speranta ca domnul dr. va ajunge sa citească materialul voi face comentariul meu în locul în care mă pot întinde fara limite.

Trebuie sa încep prin înlăturarea a câtorva inexactitati sau incorectitudini. Sper sa-mi fie iertata corectia dar consider ca perpetuarea unor astfel de informatii risca sa alimenteze o perceptie publica eronata si sa ne îndrepte către solutii gresite, către adevărate sofisme.

1. Cu privire la preluarea sistemului sanitar în totalitate de către asigurările private: “piata” de 5 mld de euro este gigantica insa problema este ca la 6 luni după o ipotetica preluare statul ar trebui sa transforme cele 5 mld în 7-8 sub spectrul închiderii instantanee a întregului sistem. Astăzi, asa cum domnul profesor arata în mod corect, spitalele functionează si când îsi depăsesc numărul de servicii contractate. In noul sistem cineva ar trebui sa plătească diferenta – fie statul fie populatia direct din buzunar. Daca acceptam aceasta idee – de ce sa nu facem trecerea de la 5 la 6 la 8 controlat, adecvat? De ce sa lăsam pe altcineva sa o facă – pentru profit? Cam asa am făcut cu Petromul, cu Enel-ul , etc.

2. Ideea ca SMURD-ul a fost protejat de Putere în interes personal, individual – este absurda. Statul chiar trebuie sa se ocupe prioritar de asistenta medicala de urgenta. Cred ca una din solutiile inevitabile în viitorul apropiat este tocmai includerea în totalitate a sistemului de urgenta în bugetul de stat si extragerea oricăror costuri legate de urgenta din asigurările sociale de sănătate.

3. Bugetul CNAS face parte din bugetul consolidat dar nu îl alimentează! Ce înseamnă bugetul consolidat? Întreaga suma de bani încasata de stat sub forma de taxe si impozite. O parte din acesti bani sunt si contributiile la FAS si atât. Daca este sa aducem acuze în aceasta privinta ar trebui sa facem o alta abordare: sa aflam în timp real cât contribuie fiecare mare contribuabil (ca se poate) si daca banii au ajuns imediat în conturile CNAS (in realitate exista unele decalaje – de înteles insa). La final, când se trage linie – TOŢI banii încasati ajung în contul CNAS!

Ideea ca bugetul asigurărilor de sănătate este insuficient pentru ca banii au luat calea bugetului consolidat este atât eronata cât si nefericita pentru ca ne îndreaptă pe o pista falsa – aceea ca banii sunt suficienti dar ca nu ajung unde trebuie. Nu! Banii sunt complet insuficienti fata de necesitătile unei functionari adecvate a sistemului!

Desi nu mai fac politica de 4 ani si tocmai pentru ca nu cred ca vreun politician s-ar obosi sa-i răspundă domnului doctor mă ofer sa-i dau eu răspunsurile solicitate:

1) “Ce pachet de bază îmi oferi, ca să stiu ce cheltuieli suplimentare îmi vor cere asigurările?”

Ei da! Principala problema, cea de la care trebuie plecat – este tocmai pachetul minimal de servicii. Când lumea aude de minimal se gândeste imediat la aspecte cantitative – un număr limitat de prestatii medicale. în realitate, limitările sunt de nivel calitativ – la ce medic sa ai acces, cât de repede, în ce ordine! Nu este nimic rău în a face ordine în conditiile în care sărăcia din sistem este lucie! Este doar o forma de îndepărtare a inechitătilor. Cei care pot – scurtcircuiteaza drumurile în detrimentul celor care nu pot si care nu mai ajung sa beneficieze de servicii sau de medicamente.

“2) Vrei să-mi oferi un sistem public de sănătate căruia îi este permis, prin lege, să facă profit?”

Ideea de profit făcut de un sistem public este o contradictie de termeni. Doar entitătile comerciale operează pentru profit. Este drept – profitul se mai evidentiaza si în activitatea altor entităti private insa niciodată în cazul unui sistem public de sănătate.

“3) De ce nu elaborezi standarde de cost, astfel încât să stiu cu cât m-ar încărca în plus asigurările?”

Tarifele casei sunt inferioare costurilor reale” si “stabilite.. în functie de factori… subiectivi”. DA! Tarifele pot si trebuie sa fie subiect de renegociere! Mult mai important este ca în toate spitalele din România sa se dea publicitătii profilul costurilor pentru fiecare tip de interventie (sau DRG) folosind aceiasi metoda de repartizare a costurilor! Surprizele vor fi gigantice!

Înainte de standarde de cost ar trebui evidentiate costurile. Am asistat de curând la o prezentare făcută de un medic sau/si economist (ca are doua facultăti) istet care a oferit serviciile de analiza a costurilor pentru 9 spitale – nu voi intra în amănunte. Diferentele intre spitalele de acelasi tip sunt enorme iar cauzele merita atentie. Ele variază de la tipul clădirii până la hărnicia medicilor si calitatea managementului. NIMENI nu vrea ca aceste costuri sa fia analizate sau sa devină publice pentru ca ar atrage după sine necesitatea unor investitii si a unor masuri pe care nici managerii nici politicienii nu si le doresc. Dumneavoastră va ginditi în special la spital insa aceeiasi paradigma se aplica la medicamente – iar noi consumam azi cam 30% din banii din sănătate pe tratamente!

“4) De ce nu-mi explici ce înseamnă un sistem national de sănătate si de ce-l acuzi (aluziv) de stângism, din moment ce tări precum Marea Britanie si Canada se bazează pe un asemenea sistem?”

Acest subiect este unul doctrinar si merita cu adevărat o dezbatere publica. Personal sunt împotriva lui. Desigur, exista tari care pot fi un exemplu pozitiv INSA mai stiu si de ce a fost introdus în România: bugetul acestui sistem este votat de Parlament si ajunsese la 2,8% din PIB. Prin contributia individuala s-a încercat si pentru scurt timp se ajunsese la 5%!!  Mai sunt si alte argumente, care tin de responsabilitatea individuala insa nu mă voi opri aici tocmai datorita mărimii subiectului. Mai mult, statutul de functionar public pentru personalul medical îmi pare cea mai mare greseală posibila.

“5) De ce nu-mi plătesti doctorii asa cum sunt plătiti oriunde la vest de Szeged, astfel încât să nu mai plece din tară si să mă trateze la mine acasă si peste câtiva ani, fără ca eu să recurg la alte expediente?”

Acest subiect este unul vital insa nu trebuie lăsat personalul medical sa creadă ca este posibil ca peste noapte sa se schimbe ceva. Procesul este lung si anevoios si probabil nu se poate finaliza prin atingerea unor venituri comparativ cu cele din Ungaria înainte ca România sa aibă venituri comparabile cu cele din tara amintita. Insa cumva trebuie început. în opinia mea primul pas este scoaterea personalului din spitale din rigorile legii unice a salarizării cu respectarea acesti legi ca nivel minim de salarizare. Aceasta idee, mai timid exprimata exista în noul proiect de lege insa ea trebuie aplicata imediat, nu pe cale ocolita (spitalul fundatie) si nici etapizat. Aceasta măsură luata singular insa nu va duce la o crestere a veniturilor. Pentru aceasta este necesara adoptarea unui ansamblu de masuri – legate de delimitarea pachetului de baza, de asigurările private de sănătate, de exportul de sănătate, de concurenta, si de multe alte mijloace pe care oricind le pot detalia.

“6) De ce refuzi să aloci serviciilor de sănătate măcar 7% din PIB?”

Procentul din PIB reflecta doar importanta pe care o tara o aloca pentru un domeniu. Va întreb de ce 7 si nu 8% sau 9 sau 10%? Ceea ce mă interesează cum sa ofer servicii echitabile, în conditii de siguranta si cu un grad de satisfactie acceptabil atât pentru pacienti cât si pentru personalul medical. Bunul simt imi spune ca este nevoie de o suplimentare consistenta a alocărilor bugetare pentru sănătate. Nu este suficient. Ceea ce ne trebuie sunt dovezile, calculele aplicate, individuale discutate si perpetuate în spatiul public. Cum presa nu o va face – ea caută doar stiri – iar acest subiect este stire o zi, bătălia trebuie dusa de la om la om. Eu unul cred în împuternicirea pacientilor. Cind asociatiile de pacienti vor deveni o voce puternica în spatiul public atunci abia politicul isi va schimba atitudinea fata de sănătate.

7) “Dacă vei aloca 7% din PIB sănătătii, ai curaj să-mi spui, înainte de alegeri, cât o să mă coste povestea asta?”  

In ceea ce priveste ultima întrebare – imi este greu sa dau un răspuns pentru ca autorul nu este clar? Se refera la contributia sa din buzunar (atunci nu mai este vorba de o “alocare”) se refera la costurile politice – poate ca 7% ar putea sa-I ofere un partid fantomatic, erupt în alegeri insa optiunea pentru un astfel de partid sa mă coste în alt plan, poate se refera la faptul ca daca dai 7% la sănătate s-ar putea sa ia de la drumuri sau educatie!

O ultima remarca. Am făcut parte din 3 partide (PNL, apoi din fractiunea rupta si transformata în PLD si apoi, în urma fuziunii cu PD din PDL). Am avut privilegiul sa vad cu ochii mei cum privesc oamenii politici cu greutate sănătatea (la toate cele 3 partide m-a preocupat alături de altii de elaborarea politicilor din sănătate). Da domnule profesor, intuiti corect, politicienii sunt preocupati numai de votul dumneavoastră. Aceasta este benzina care ii tine în joc. Adesea ii condamnam de lipsa de patriotism, ca au doar interese personale, mercantile, etc, uitind ceea ce este esential: atitudinea politicienilor este directionata de opinia publica. Absenta unei societati civile puternice, a unei voci auzibile face ca obtinerea de voturi sa se facă astăzi pe caile cele mai putin adecvate cu putintă. Votul dvs. valoreaza exact o punga de faina, una de malai, doua sticle de ulei, un cozonac si o excursie de o zi la minastirea Pasarea (ca sa mă refer doar la un exemplu pe care-l cunosc direct). Acesta este pretul platit pentru anularea votului dvs. în cazul în care va duceti la vot. Chiar daca nu va vindeti astfel votul, multi altii o vor face si vor transforma demersul dvs intr-un lipsit de importanta! Pina ce vocea dvs. sau a mea, daca imi permiteti apropierea, nu va fi auzita si de cei care-si vind votul pe nimic – nimic nu se va schimba! Iar aici nu mai este vina politicienilor – este vina societatii per ansamblu, a nivelului nostru de educatie si de constiinta civica în general!

Dincolo de respectul colegial, motivul pentru care insa am inteles sa incerc eu sa va dau un raspuns este tocmai acela ca prin demersurile dvs. repetate puteti contribui la coagularea unei voci mai puternice.

Vocea dvs. este una foarte importanta – vine din partea unui practician cu o buna imagine în interiorul breslei. Imi permit insa sa va dau un sfat: cautati un alt adresant al apelurilor dvs. – respectiv pacientii si populatia în general. Politicienii lasati-i pe mai tirziu!

 

This entry was posted in Neclasificate. Bookmark the permalink.

One Response to “Manifestul” domnului doctor Chirculescu.

  1. Florin Chirculescu says:

    Va multumesc pentru raspunsuri. As fi preferat ca ele sa-mi fie date de un politician activ (nu sunt deloc ironic), pentru ca de-abia de acum am fi putut sa incepem o controversa publica de care, in opinia mea, sigur este nevoie.
    Dupa cum ati remarcat, nu am facut altceva decat sa ridic acele probleme fata de care am suspiciuni. Nu am propus sisteme, am enuntat doar, in linii foarte mari, ce avantaje si dezavantaje are un sistem sau altul.
    De altfel, lucrul care m-ar interesa cel mai mult este sa-i vad pe adevaratii manageri de sanatate publica asezati la o masa si discutand aceste aspecte. Abia dupa ce specialistii se vor fi pronuntat, cred ca este necesara interventia factorului politic care sa sustina un sistem sau altul. Ceea ce se intampla acum, este, ca de obicei, din pacate, un alt car pus inaintea boilor.
    Adresa mea de email este in formularul de postare a comentariului. Daca doriti sa continuam discutia, va asigur ca mie, unuia, mi-ar fi de folos.
    Inca o data, va multumesc pentru rimpul acordat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *