declaratie-apel in sprijinirea organizatiilor pentru protectia drepturilor pacientilor

Prin declaratia politica de astazi, doresc sa fac un apel pentru sprijinirea organizatiilor pentru protectia drepturilor pacientilor. Adesea, cand este vorba de sanatate, ne rugam la divinitate. Ne rugam sa nu fim bruscati, ne rugam sa nu fim conditionati, sa nu fim ignorati, sa nu fim vatamati. Speram, din toata inima, ca, atunci cand suntem bolnavi, aparatele sa existe si sa functioneze, speram ca in spital sa existe personalul medical adecvat, sa existe medicamentul de care avem nevoie. Rugile noastre nu vor fi ascultate, daca nu gasim o cale ca sa ne aparam individual drepturile pe care le avem in calitate de pacienti. partidele si Guvernul Romaniei trebuie sa dea mai multa atentie organizatiilor pentru protectia pacientilor. Simplul fapt ca se dau mai multi bani pentru sanatate, s-a dovedit a fi total insuficient, chiar daca an de an, fiecare ministru al sanatatii s-a laudat cu acest lucru. Va spun ca atunci cand iti este sete este prea tarziu sa faci o fantana. O astfel de fantana adanca este cazul sa incepem s-o sapam de astazi. Este momentul sa cream mijloacele prin care organizatiile pentru protectia pacientilor sa-si asume responsabilitatea de a fi prezenti acolo unde se trateaza bolnavii, de a asigura transparenta si de a fi solutia de turnesol care sa ne semnaleze noua, politicienilor, tot ceea ce nu merge bine in sistemul sanitar. De aceea, va solicit ca sa aruncati un ochi pe proiectul de lege privind infiintarea unui consiliu pentru protectia drepturilor pacientilor, sa incercam sa depolitizam actul de a vota o asemenea lege si sper ca, in scurt timp, aceasta institutie, care se bazeaza exclusiv pe o.n.g.-uri, sa prinda viata si contur, in asa fel incat sa contribuim cu totii la eradicarea acestei boli aproape incurabile, care este sistemul sanitar romanesc in perpetua suferinta. Va multumesc.

This entry was posted in Declaratii politice. Bookmark the permalink.

One Response to declaratie-apel in sprijinirea organizatiilor pentru protectia drepturilor pacientilor

  1. Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor multumeste domnului Dr. SORIN PAVELIU pentru efortul depus pana acum in slujba pacientilor si a organizatiilor de pacienti. Domnul Dr. SORIN PAVELIU, ca deputat in Parlamentul Romaniei, s-a remarcat in mod deosebit ca unul dintre cei mai productivi parlamentari in ceea ce priveste domeniul sanatatii si a respectarii drepturilor pacientilor. Astazi, noi pacientii, ne bucuram de cateva instrumente legislative importante pentru apararea drepturilor noastre. Speram ca pe viitor sa ne bucuram de prezenta domnului Dr. SORIN PAVELIU in forurile legislative sau executive ale Romaniei pentru a-si duce mai departe proiectele, pe care le are deja conturate, in slujba pacientilor si pentru crearea unui sistem de sanatate pentru nevoile reale ale pacientilor. Ii dorim mult succes domnului Dr. Sorin Paveliu! www.protectiapacientilor.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *