Intrebarea la care nu vrea sa raspunda Ministrul Nicolaescu

Toată nebunia cu vaccinul antigripal se reduce la o singură întrebare:

“Cine a ordonat producerea în serie a unui vaccin pentru care nu se obținuseră autorizațiile necesare din partea Agenției Medicamentului?”

Directoarea spune: “Ministrul mi-a ordonat!” Ministrul una e întrebat, alta răspunde: “Minte! Ea mi-a solicitat să fac presiuni să obțin mai repede avizul!” Este lesne de înțeles ca femeia era disperată că s-a apucat să producă ceva în serie, zi și noapte, fără să știe dacă este bun sau nu și era normal să-l preseze pe cel care o forțase să încalce orice regulă.

Dacă presa va insista să îi pună această întrebare ministrul sănătății are însă  o problemă gravă!

Nicolaescu a sesizat SRI-ul (!?), încercând să inducă ideea unui sabotaj. Dacă directoarea are martori (și cu certitudine are) sabotorul economiei naționale este însă în fotoliul de ministru!

Este uimitor cum politicienii noștrii de vârf nu învață nimic din experiențele nefaste anterioare. Acum 6 ani, același ministru a decis achiziționarea a două sute de mii de doze de vaccin anti HPV fară a informa temeinic părinții. Aceștia au refuzat în masă vaccinarea și o pagubă de zeci de milioane de euro a fost produsă. Până acum a reușit să nu fie tras la răspundere dar nu s-a învățat minte.

În schimb a învățat cum să acopere un prejudiciu deja produs. Împotriva lui Lucian Duță, fostul președinte al CNAS, a fost începută urmărirea penală, printre altele, pentru o poveste oarecum similară. Directoarea tipografiei Monitorului oficial  s-a apucat să facă achiziții de carduri blank pentru cardul de sănătate fără să aibă o comandă formală, doar la un ordin “pe vorbe”. Dacă se va face distribuția cardurilor devenite inutile (pentru că între timp a început producția de carduri de identitate care pot îngloba și cardul de identitate) prejudiciul va fi preluat de stat. Dacă se va renunța la card, așa cum este normal – Duță și directoarea sunt buni de plată, cam ca în cazul de față! În mod similar Nicolaescu a întrerupt campania de vaccinare pentru ca “nu mai este pericol de epidemie” însă a refuzat să distrugă lotul că poate vine în schimb o …. pandemie cu acelasi virus (!?). De fapt, depozitarea încearcă să amâne certificarea unei noi pagube de milioane de lei!

De altfel, cred ca Eugen Nicolaescu, foarte tare în materie de comunicare, este atât de disperat de prejudiciul produs încât cred că ar fi în stare să-i ceară înapoi fiola princeps cu vaccin făcută cadou premierului Victor Ponta și să și-o administreze singur, într-o conferință de presă în direct!! Cu orice risc!

Nu știu dacă în cazul de față se aplică prevederile Codului Penal – o fi abuz în serviciu, cine știe, este traba altora s-o stabilească. Cert este că încet, încet, ne îndreptăm către o nouă premiere în politica românească. Conform prevederilor legii responsabilității ministeriale “Pe lângă răspunderea politică, membrii Guvernului pot răspunde şi civil, contravenţional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, în măsura în care prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii.”

Este interesant de văzut dacă ministrul Nicolaescu va fi acoperit de colegi sau dacă aceștia se vor dezice de el și îi vor pune în brațe imediat o factură de câteva de milioane de lei, după care îl vor promova în fruntea finanțelor întregii țări! Ca la noi la nimenea!

PS: Bine înțeles, totul este doar o manevră politică împotriva sa!

 

 

 

This entry was posted in Comentarii ref la sanatate. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *