Statul se opune respectarii drepturilor pacientilor de a-si recupera cheltuielile din spital

Cornelia Popescu — Curentul 8 august
Un sistem medical nedrept ne obliga, prin bunavointa contabilului Eugen Nicolaescu, sa platim contributia la fondul de sanatate, iar, pe de alta parte, atunci cand avem nevoie de medicamente sau investigatii, suntem obligati sa le cumparam. Aceasta injustitie a aparut ca un accident, insa a fost cultivata de personalul medical si intretinuta de autoritatile statului. Acum aceste autoritati ale statului pun pumnu-n gura celor care sunt mai curajosi si care vor sa curete de cangrene acest sistem bolnavicios.

Dupa ce reprezentantii tuturor partidelor politice au infrant prin vot opozitia PNL fata de legea privind rambursarea integrala a cheltuielilor suportate nejustificat de pacienti pe perioada spitalizarii – Legea 158/2008, Guvernul a dat dovada faptului ca se teme grav de pacienti. Dupa ce ministrul sanatatii a etichetat legea ca fiind imorala, populista, demagogica si inaplicabila pentru ca nu are norme de aplicare, acum institutiile statului fac orice pentru ca asiguratii sa nu poata beneficia macar de o buna informare in privinta drepturilor ce le revin.

In viziunea Guvernului Romaniei, recuperarea cheltuielilor este conditionata de obtinerea apriorica a acordului scris din partea directorului de spital si a sefului de sectie. Dincolo de toate aceste aspecte, cel care a initiat legea, deputatul Sorin Paveliu, are convingerea ca toata aceasta anti-actiune impotriva intereselor pacientului roman are o conotatie politica. Acest lucru este intarit si de atitudinea reprezentantilor Postei Romane la adresa lui Paveliu. Parlamentarul a explicat ca Posta Romana a refuzat sa accepte utilizarea de catre Paveliu a serviciului postmesager pentru distribuirea catre toate cutiile postale din sectorul 6 a unei scrisori de informare asupra dreptului reiesit din Legea 157/2008 si a modalitatii de exercitare a acestuia. Conform site-ului Postei Romane, serviciul postadres este deschis tuturor persoanelor fizice sau juridice pentru distribuirea de imprimate fara ca expeditorul sa mentioneze adresa. Paveliu considera ca utilizarea serviciilor oferite de Compania Nationala Posta Romana S.A., proprietate a statului roman, in mod discriminatoriu, in functie de apartenenta politica a partenerului comercial si a mesajului, s-a facut de catre conducerea institutiei dupa consultarea liderilor PNL asupra consecintelor scrisorii respective. Expedierea a fost conditionata telefonic de acceptul deputatului de a sterge mentiunea PD-L. In urma refuzului sau justificat, scrisorile fiind deja multiplicate, deputatului i s-a formulat un raspuns prin care Posta Romana accepta expedierea doar daca formularul ar fi fost inclus intr-un plic si sa fie mentionate adresele destinatarilor. Drept urmare, Sorin Paveliu a cerut Consiliului Concurentei sa sanctioneze Posta Romana cu 10% din cifra de afaceri a anului trecut deoarece a refuzat sa distribuie o scrisoare a sa locuitorilor sectorului 6, unde se afla si colegiul in care va candida democrat-liberalul.

This entry was posted in Extrase din media, _Rambursare medicamente and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *