Politist, adjectiv

Am vazut ieri seara “Politist, advectiv”, creatia lui Corneliu Porumboiu. Un film care merita vazut desi nu este adecvat tuturor. M-am bucurat ca vad un film romanesc (imi plac filmele romanesti, le duc lipsa) care renunta la autojeluirea obsesiva gen “ce rau era in epoca ceausista”. Prezentul insa este mai dur, mai real si mai sordid decit trecutul. Cadrele lungi cu sectia de politie in care isi desfasoara existenta eroul filmului sunt pe cit de credibile pe atit de patognomonice. Asa este Romania. Asa sunt si unele din spitalele noastre, din scolile noastre, chiar daca refuzam sa le vedem. Relatiile umane care se dezvolta in interiorul unui asemenea decor sunt distonante, screjelitoare pe timpan, ca un adevar nedorit spus in fata. Filmul abunda in scene lungi, fara o actiune evidenta, ca un fel de lucrare de o pagina pe care elevul o scrie la calculator cu fonte prea mari si la doua rinduri, pentru a da impresia de consitenta. Asta este insa numai prima impresie. In realitate, in timpul parca dilatat mi-au venit in minte flash-back-uri din viata mea de elev la Scoala de ofiteri cind trebuia sa fac de garda la drapel. 3 ore in miez de noapte, aproape nemiscat, in care gindurile zboara hai hui. Politistul la pinda trece probabil prin astfel de momente, greu de suportat, de introspectie, de meditare asupra meseriei, utilitatii ei, alternativelor pe care le are la dispozitie. M-a enervat repetarea scenelor in care Dragos Bucur maninca, soarbe, mesteca, isi pune in farfurie, et. Aceleasi pauze de introspectie lasate la latitudinea spectatorului, lasat sa-si completeze imaginile cu propriile sale ginduri, ca un fel de compunere la care profesorul iti ofera numai primele doua fraze. Cind am ajuns acasa am inceput sa ma uit la propria mea bucatarie, cu toate imperfectiunile si elementele neadecvate, m-am surprins observindu-ma cum maninc cind stau de vorba (in acelasi timp) cu sotia, etc. Relatia politistului cu proaspata sa sotie, incompatibilitatea dintre ei si un previzibil esec in familie, atit de frecvent intilnit in viata reala, doare. El nu vorbeste de servici, ea nu vorbeste decit de analizele gramaticale pe care le face la orice fraza care ii cade in mina (text de melodie sau raport de urmarire uitat de sot acasa). In realitate intre ei nu este decit o apasatoare si indiferenta tacere.

Poate cel mai mult din film m-a impresionat scena finala, poate singura mai jucata. M-a impresionat forta actoriceasca a lui Vlad Ivanov. Omul acesta are valoare (ca si Dragos Bucur in egala masura) si trebuie neaparat sa-si gaseasca cit mai multe roluri care sa-l puna in valoare. Ca si in 432 personajul te infioara, este extrem de credibil, nu poti sa i te opui.  Si uite asa am ajuns la momentul care m-a atins cel mai mult, raspunsul impus, ghidonat, dat de definitiile din DEX (probabil punctul de plecare al scenariului).

Succesiunea de definitii cerute de sef pentru a-l determina pe subaltern sa faca ceea ce trebuia sa faca m-a pus pe ginduri.

Norma Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. Lege: Norma cu caracter obligatoriu, stabilita si aparata de puterea de stat.

In Romania legile si normele sunt in totalitate optionale. Toata lumea, pune la indoiala norma, ignora legea sau o sfideaza. Puterea de stat nu apara ordinea si isi foloseste oamenii cei mai de incredere pentru a-i pune in pozitiile cheie de control sau sanctionare pentru a proteja incalcarea legii. Aceast lucru se vede zilnic, pe strada, la servici sau la televizor. Cetateanul de rind sau chiar politistul din film nu ia in considerare obligativitatea respectarii legii – cu orice pret. Flexibilitatea in fata ordinii reprezinta in fapt esenta haosului ce ne inconjoara, a raminerii in urma, a disparitiei aproape totale a spiritului civic, a inlocuirii regulilor sociale cu legea celui mai tare in microcosmosul sau inconjurator. Filmul ma face sa cred din ce in ce mai tare ca toti cei implicati in aplicarea legii au grave probleme de constiinta. Unii dintre ei aplica legea, altii o incalca cu nonsalanta iar altii nu stiu ce sa faca. Aceasta este Romania zilei de zi (adjectiv?). Culmea este ca cei mai afectati sunt cei care respecta legea!

Per total, filmul reprezinta o reusita daca iti alegi cu atentie punctul de vedere. Cei care cauta distractia, actiunea, cliseele clasice risca sa iasa din sala. Cinefilii insa il vor aprecia. “Politist, adjectiv” are valente ale filmului de arta, are calitatea rara de a lansa cu mijloace putine teme de reflexie fara a impune si solutia. Este posibil ca rezultatele artistice ale filmului sa depaseasca cu mult intentiile autorului sau, fara ca aceasta sa-i stirbeasca din valoare. Imi doresc insa ca regizori cu un talent deja demonstrat, precum Mungiu si Porumboiu, ca sa amintesc numai doi dintre ei, sa aibe ocazia de a participa la productii de mai mare amploare, complexe, care sa raspunda nevoilor de film la cit mai multi romani si care, mai ales, sa faca proba timpului.

PS: In general nu-mi plac reclamele cu actori. Reclama la bere in care apare Vlad Ivanov imi prezinta insa un personaj care stie sa zimbeasca, demonstrind ca duritatea afisata in ambele filme mentionate mai sus este doar o demonstratie de actorie de calitate.

This entry was posted in Neclasificate. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *