Poţi câştiga întotdeauna dacă joci numai cu piesele albe?

Ostap Bender, celebrul personaj ficţional creat de Ilf şi Petrov, este confundat cu un mare maestru de şah care urma să ţină o conferinţă într-o mică localitate de provincie din Rusia. Ostap Bender, deşi ştia prea puţine despre jocul de şah, se complace în confuzie, tentat de ospăţul care preceda conferinţa. Odată ospăţul terminat îşi începe discursul cu un truism ovaţionat unanim, de vreme ce venea din partea unei asemenea somităţi: „Şahul este un joc complex în care un jucător are piesele albe iar altul piesele negre şi nimeni şi nimic, indiferent de mutări, nu poate schimba acest raport de forţe pe parcursul partidei!“

 

Se pare că domnul Traian Băsescu este un pasionat al literaturii ruse şi ţine să ne reamintească, ori de câte ori are posibilitatea, că odată ales, joacă numai cu piesele albe şi că el şi numai el va propune Primul ministru, indiferent de conjunctură, opinie publică, interes naţional, etc.

 

Propunerea liderilor USL pentru alegeri anticipate pare a-l fi descumpănit, aceştia având insolenţa de a propune spulberarea principalului atuu pe care îl are în faţa întregului spectru politic: desemnarea Premierului.

 

Pentru a ne păstra în paradigma jocului de şah să facem o scurtă analiză a şanselor de câştig politic în funcţie de diferitele variante:

  1. Preşedintele forţează şi împinge guvernul spre angajarea răspunderii şi guvernul pică. Preşedinte propune un tehnocrat cu sprijin PDL şi UDMR – câştigă. UDMR nu sprijină guvernul, propunerea cade iar preşedintele propune o ultimă variantă de premier, un alt tehnocrat sau , de ce nu, pe Boc. UDMR ajunge la sentimente mai bune faţă de iniţiativa Preşedintelui, mai negociază ceva şi trece guvernul – Băsescu câştigă. UDMR nu votează însă alţi 30 de parlamentari de la PSD sau PNL, care nu vor să-şi întrerupă subit cariera politică, bagă în urnă bila salvatoare – preşedintele câştigă.
  2. Membrii opoziţiei iau în calcul alegerile anticipate – însă ratează atingerea procentului de 51% – datorită campaniei prezidenţiale (contrar Constituţiei – dar cu-i mai pasă) în care se arată că opoziţia s-a opus “reformării statului” s-a opus atragerii de fonduri europene, etc. Băsescu are pistolul prezidenţial alimentat din nou cu trei gloanţe – trei noi candidaţi – care însă nu mai pot fi refuzaţi toţi trei – antrenând ţara în dezechilibru politic cu o nouă rundă de alegeri anticipate. Preşedintele dă şah şi mat.
  3. Este evident că partida nu mai poate fi câştigată numai în eventualitatea suspendării Preşedintelui în urma realizării unei majorităţi USL + UDMR. Culmea este că şi acest scenariu este unul de mare risc, antrenând o ţară întreaga la referendum pentru a înlătura preşedintele. Este un scenariu probabil dar care nu este însă sigur. Dacă referendumul eşuează – Preşedintele câştigă iar cei doi lideri ai USL, Ponta şi Antonescu, nu mai au la dispoziţie decât varianta părăsirii funcţiilor şi a carierei politice. Mai mult, mutarea şahistă a declanşării suspendării trebuie să se facă musai săptămâna viitoare, înainte ca proiectul de lege promovat de PDL prin care preşedintele să nu mai poată fi demis decât cu votul efectiv pentru a 9 milioane de români să ajungă lege. Însă liderii politici ai opoziţiei şi ai UDMR nu sunt caracterizaţi prin mişcări atât de radicale şi cu riscuri atât de mari.

Se pare că preşedintele joacă permanent cu piesele albe şi câştigă în orice variantă. Unul din principalele sale atuuri este că se simte bine în ape tulburi şi poate lua decizii tactice de unul singur, în timp ce liderii USL pot face mutări doar prin intermediul votului unei mase largi de parlamentari, cu interese şi curaj variabile.

Culmea este însă că şi în eventualitatea extremă a reuşitei unui referendum de suspendare a Preşedintelui, Traian Băsescu mai are o variantă de scăpare: se poziţionează în victimă (o face atât de bine), se îndreaptă împotriva UDMR şi a Ungariei identificându-i ca duşmanii ţării, se aşează în fruntea PDL şi reuşeşte să obţină în alegeri parlamentare anticipate un scor mult mai mare decât cel pe care l-ar obţine PDL singur, devenind pentru o perioadă liderul opoziţiei şi apoi din nou preşedinte sau premier, în funcţie de alte variabile.

Şi totuşi, mutările făcute în ultima vreme, propuneri constituţionale mult discutabile, respinse de Curtea Constituţională sau chiar de neacceptat, împărţirea ţării ca pe propia moşie, indiferent de voinţa populaţiei sau a chiar a partidului de guvernământ, atacuri greu de înţeles la adresa istoriei propiei tale ţări, denotă un dezechilibru din care preşedintele pare a nu mai fi capabil să iasă.

 

Şahul, fie el şi politic, ca orice joc, greşeală aşteaptă. Tulburarea perpetuă care ne este servită zilnic arată fie un preşedinte frământat de conflicte interne sau cunoscător deja a unor adevăruri care vor afecta întreaga ţară şi pe care le pregăteşte de anunţarea oficială.

Câştigul garantat al celui cu piesele albe este însă un sofism, o licenţă librească. USL-ul are şi varianta de a-l lasa pe Traian Băsescu să se agite cât pofteşte, opunându-se tăcut dar ferm doar acelor măsuri care afectează interesul naţional doar pentru interese electorale de moment, concentrându-se pe alegerile locale. Preşedintele este un jucător redutabil, care a câştigat TOATE bătăliile politice de până acum. Chibiţii de pe margine încep să se întrebe din ce în ce mai tare ce au avut ei de câştigat din aceste victorii.  Sub protecţia funcţiei Preşedintele pare a pierde pe zi ce trece contactul cu populaţia. Cel dintâi “ciuruitor” al ţării pare a face din ce în ce mai multe victime colaterale cu mitraliera sa verbală. A demonstrat că pe unii poate să-i învingă de fiecare dată. Nu vreau să aflu dacă Traian Băsescu poate să-i înfrângă pe toţi.

This entry was posted in Neclasificate. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *